Zilele acestea, echipa Hope Rescue Centre s-a deplasat în comuna Lumina (județul Constanța) și în Satul Ghidion (județul Neamț) pentru a sprijini copiii școlari din familii neprivilegiate cu tablete gratuite, necesare accesării online a cursurilor școlare, în cadrul unei acțiuni care se înscrie în programul ”Speranță prin educație”.
Nu mai puțin de 60 de copii au primit în dar câte o tabletă Android 4G, echipată cu SIM-ul necesar accesului la internet.
Discuțiile cu copiii, părinții și cadrele didactice ne-au convins încă o dată (a câta oară?) asupra nevoii de a elimina discrepanțele existente în domeniul socio-educativ între diferitele zone ale țării sau între mediile rurale și cele urbane.