Mai că pot auzi în urechi vorbele mamei de pe vremea când eram doar un copil: ”Iubește-ți aproapele! Fii bun!” Ele veneau dintr-o inimă care a cunoscut multe lacrimi și amărăciune. Am crescut visând să fiu bun și m-am înconjurat cu oameni buni, oameni care îi iubesc pe ceilalți
Astăzi privesc în urmă cu bucurie, văzând cum și alți oameni respectă dorințele mamelor lor: ”Iubește-ți aproapele! Fii bun” Campania ”Banca de alimente” a reprezentat o oportunitate unică pentru ei. Pe unii nici nu îi cunosc. Au dăruit anonim, fără să aștepte nimic în schimb, nici măcar un mulțumesc. Iar cei pe care am avut onoarea să îi cunosc m-au impresionat prin modestia și bunătatea lor.
Dragi prieteni, în numele celor 62 de familii care au primit un pachet de alimente – ca o dovadă practică a iubirii voastre – vă mulțumesc! Copiii lor vor ciocni ouă în familie, învățând că ziua Învierii vine cu un mesaj de speranță și cu șansa unui nou început! Părinții se vor bucura de liniște, cel puțin pentru următoarele câteva zile. Împreună, putem face lumea din jurul nostru mai frumoasă…
Iubește-ți aproapele. Fii bun!